Nicaieri nu se mananca mai bine ca acasa

Undeva în zona Industriilor isi are locatia o cantina pe care toata lumea o striga Strung. Serveste mancare buna si ieftina, mancarea sanatoasa si romaneasca de nu te mai poti ridica de pe scaun dupa ce ai terminat o portie, mancare ca la mama acasa de-ti ploua in gura numai cand te gandesti la sarmalutele alea unse cu smantana din farfurie. Si nu degeaba, ca doar e si servita de vreo doua mamici, care probabil, s-au gandit intr-o seara cand uzitau de ofertele de noapte de la Romtelecom, că ar fi cazul sa-si deschida o afacere. Zis si facut. Si au deschis Strung, locul mixului intregii tipologii sociale.

In Strung se aduna muncitorii de la uzina, dulapuri umane care daca probabil nu le servesti in 5 minute iti mananca intreaga tejghea. Si dupa aia te bat. Si-ti cauta si copiii. Apoi mai sunt cei de la Telecomunicatii, corporatistii cool, cu eticheta de la tricou undeva la vedere care comanda de obicei meniul zilei, dar se zgarcesc la bacsis. La final intra si Banca. Imbracat la costum, camasa alba si pantaloni calcati la dunga probabil de mama dimineata, Eusebiu, se apropie de tejghea, isi propteste ochelarii si isi tine buzele tuguiate. Nu conteaza ca isi comanda jumatate de berbecut cu picioare de porc, importanta e atitudinea. Toti sunt uniti de un singur lucru: mancarea buna, specific romaneasca. Aia careia, ca niste snobi ce suntem, nu recunoastem ca i-am face un mic altar in mijlocul camerei si am mai sacrifica niste gaini in cinstea ei.

Prin zona Strung salasluiesc un Mc Donalds si inca un fast-food cu pretentie de rafinament. Nimeni nu paraseste Strungul. Pana cand, intr-o zi trista de Mai, a aparut un nou meniu. Astfel ca printre untura cu usturoi si pui impanat, s-a strecurat Chicken Nuggets with Cheese. In acea zi toti au dezertat. Era titlul in engleza deci clar e de bine. Numai ca nu tot ce e in engleza se si mananca. Cartofii prajiti si atomii de pui strecurati printre ei, nu se ridicau la asteptarile multimii infometate. Tot mai buna e grasimea de porc si ardeii umpluti. Asa ca a doua zi, muncitorii, corporatistii, bancherii erau din nou uniti. Fii ratacitori, intorsi dupa vitelul sacrificat. La propriu.

Pentru ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa.

Share/Save/Bookmark


România emancipată…

și-a făcut bineînțeles cont pe Twitter. Fii la curent cu ce se laudă și ce mai spune aici:
http://twitter.com/FemeiaRomania

Share/Save/Bookmark


Premiul Emmy pentru PRO TV

PRO TV a câstigat in 2008 Premiul Emmy pentru cele mai bune stiri de televiziune: televiziunea din România intră astfel pe orbita marilor televiziuni ale lumii. Performanţa reuşită este unică, mai ales că nicio televiziune din Europa de Sud-Est nu a reuşit până acum să câştige acest premiu…
Pariu că nu știai.
Citește mai multe aici

Share/Save/Bookmark


Daca Romania e o femeie, atunci imnul ce mai e?

Lansat de 1 Mai, imnul turistic al Romaniei, conform Stefan Lungu, director de comunicare in Ministerul turismului, va deveni un “şlagăr anul acesta pe Litoral, pentru că este uşor de cântat şi are versuri uşor de reţinut”. Cu o singură strofa, nici nu e de mirare ca e usor de retinut, asta insa daca ai drept target oamenii al caror intelect se masoara in numar de nuci si nu de neuroni. Aspectul elementelor de versificatie e mai putin important. Ceea ce trebuie luat în considerare este ca daca Romania ar fi o femeie, credeti ca acesta este cantecul care o reprezinta?

Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie. Merge Romania pe strada cu castile in urechi. Subit la radio baga imnul. Face ochii mari ca tocmai ce declarase dj-ul că îi dedică piesa. Credeţi că ar începe să zburde zglobie pe stradă? Sau poate ar zâmbi şi s-ar simţi măgulită îndeajuns încât să-i placă sau ar irita-o prea tare necorespondenţa cu starea ei de spirit şi personalitatea încât mp4-ul ar sfârşi undeva în zeci de bucăţi pe asfalt?

Share/Save/Bookmark


2009. Romania a castigat marele premiu pentru inventii

Romania a castigat, pentru prima data, marele premiu la cel mai important salon international de inventii, desfasurat la Geneva, inovatia distinsa fiind Roboscan 1 M, cel mai avansat sistem de radiografiere cu raze gama a camioanelor.

Sursa: Gandul

Share/Save/Bookmark


Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală…

stilouLa numai 22 de ani, Petrache Poenaru în timpul studiilor breveteaza primul toc rezervor, din lume, mai intai la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul “Condeiul portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala”.

Aceasta inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect folosit de miliarde de oameni.

Tocul cu rezervor de cerneala “Poenaru” elimina zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru imbunatatirea partilor componente, astfel incat sa se asigure un flux constant al cernelii si posibilitatea inlocuirii unor piese.

A fost primul toc cu rezervor de cerneala, din lume, precursorul stiloului realizat, in 1863, de Brissant si Coffin si perfectionat, in 1884, de Watterman.

Pariu că nu știai. Citește mai multe aici si aici.

Share/Save/Bookmark


Nadia Comăneci

Prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică.
Citeste mai multe pe wikipedia

Share/Save/Bookmark


Femeia din perete

Îți aduci aminte orele de geografie din clasele primare? Ții minte exercițiile de imaginație referitoare la harta României din perete?… Ba că e un buchet de flori, ba că arată ca un pește, ba că..
Facem un exercițiu de imaginație din nou… și parcă România ar fi femeie.
S-a mai spus de ce… are dealuri… are văi.
Se bucură de altfel de o mare diversitate… de relief, de climat, de oameni, de accente. Are toane, are fițe, ține cură de slăbire… chit că vrea, chit că nu, și e mereu greu de mulțumit. E o romantică incurabilă și îi place să scrie poezii, și găsește totuși cele pătrunzătoare înjurături atunci când o superi. Da… e o frumoasă, dar are și defecte… pe care i le vezi doar din când în când… de obicei când îi apar puncte negre, sau când, după caz..dai cu mașina într-un crater de pe bulevard. Cu bune – cu rele, cu tratamente cosmetice și reasfaltări…
E a ta, bărbate… și o iubești.

Creeaza tu România, ca o femeie…Click aici.

Share/Save/Bookmark


Declaraţie de dragoste

Se spune că iubirile adevărate sunt numai cele neîmplinite. Eu, eu iubesc o femeie. M-am îndrăgostit de ea de prima dată când am văzut o vale din Soveja. Nu mi-a răspuns niciodată cu prea multă iubire. Şi vedeţi voi, am continuat s-o iubesc, chiar şi când mă atacau homofobii. Mi-a zis să nu mă ataşez prea mult de ea. Aş vrea măcar s-o fi înjurat în limba ei. Măcar un du-te dracului! Nu…eu i-am zis că pot să-i demonstrez că nu sunt ca celelalte. Că nu o să plec cu prima femeie care are parfum de zgârie nori. I-am zis că de acum o să mă îmbrac în ea şi o să ies mândră de ia mea înflorată fix la Mac-ul de la Unirii. Că o să-mi aprind o ţigară şi o să inhalez tot mirosul de cauciuc ars pe care îl emană. Că o să-i gătesc prost mâncarea ei preferată pentru că nu am făcut niciodată sarmale. I-am promis să nu uit de ziua ei, să ies în stradă şi să-i strig numele pe fundal roşu, galben, albastru. Că vreau să-i cunosc fiecare părticică, fie ea verde, fie ea cenuşie, şi să mă simt la fel de fericită ca şi atunci când ne-am cunoscut.

Dar nu, ea nu vrea să mă lase s-o iubesc.

Share/Save/Bookmark


Romania, fii barbata!

Daca Romania ar fi o femeie…probabil si-ar dori sa fie barbat. Misogin. Ar vorbi urat despre femei. Nu despre celelalte femei, cum face orice reprezentanta a sexului slab ci despre toate femeile. “Femeile sunt proaste, fudule, isi fura singure caciula, ne meritam soarta, ce sa mai!” Suna cunoscut?

S-ar imbraca bine, dar ar avea chilotii murdari. Ar purta sutien cu push-up prin casa, desi prin alte case le-ai ghici, fara prea multa imaginatie, formele vulgare si asimetrice. Poate neepilata la un subrat…

Romania ar fi genul de femeie cu care as iesi in oras dar pe care nu as privi-o goala ca sa nu mai vorbim de… nu de alta dar pare genul de femeie care vorbeste mult si face putin…

Dar eu sunt pesimist. Sunt si eu o femeie. Romania

Share/Save/Bookmark